Saturday, May 16, 2009
Raspunsul Biroului de presa al Episcopiei Romanului
Cu regret luam cunostinta de atacurile sustinute îndreptate împotriva Bisericii Ortodoxe Romane în general, si împotriva Episcopiei Romanului, în particular, de catre unele persoane lipsite de smerenia care îi defineste pe credinciosii Bisericii noastre stramosesti, publicate în unele ziare, fara a se cere si punctul de vedere al institutiei incriminate, asa cum o impune deontologia profesionala. Întristati de modul în care unii dintre cei care se declara a fi credinciosi ai Bisericii vor sa loveasca în Centrul Eparhial Roman, coordonat în ultima perioada de Preasfintitul Ioachim Bacauanul, arhiereu-vicar al Episcopiei Romanului, în conformitate cu Hotarirea Sf. Sinod nr. 1075/2008, informam opinia publica de urmatoarele.
Va asiguram ca si în ceea ce ne priveste ne dorim ca Episcopia Romanului sa fie puternic angajata în viata eparhiei. Si, analizind activitatea de la Centrul Eparhial, pe care dumneavoastra o blamati, veti constata numai în ultimul an numeroase activitati: manifestarile Episcopia Romanului - 600 de ani, unde, alaturi de credinciosii din toata eparhia, am avut invitati mai multi ierarhi, în frunte cu Înaltpreasfintitul Teofan, si cind, la nivelul Centrului Eparhial, au fost editate sapte volume, realizari considerate de exceptie de toti cei care le-au rasfoit, inclusiv de intelectualii de prim rang ai Romanului, între care am putea aminti pe prof. dr. Vasile Ursachi, prof. A.M. Ciobanu. De asemenea, ceremoniile religioase organizate la nivelul Centrului Eparhial, cu prezenta unui numar impresionat de ierarhi, preoti si credinciosi, transmisiile televizate (TV Trinitas, TVR, RomTV, CNS, 1TV Neamt, precum si alte televiziuni), întilnirile culturale si manifestarile organizate la Roman, Bacau, Onesti sau Moinesti, pentru a nu mai vorbi de concertul extraordinar al maestrului Gheorghe Zamfir, stau dovada a bunei organizari a acestor manifestari înscrise în istoria Eparhiei.
De asemenea, Centrul Eparhial s-a implicat efectiv în solutionarea problemelor aparute ca urmare a inundatiile produse de riul Siret în localitatile Recea, Gidinti, Saucesti, Schineni. Va aducem pe aceasta cale la cunostinta ca saptamina aceasta am demarat manifestarile prilejuite de comemorarea vrednicului episcop Melchisedec Stefanescu, prilej cu care, la Scoala nr. 8 din Roman, Episcopia deschide un centru social ce va asigura zilnic hrana pentru elevi. Ca sa nu mai amintim si faptul ca, numai anul trecut, au fost deschise doua centre de asistenta social-religioasa la Bacau, în colaborare cu institutiile de învatamint din municipiu, urmind ca, zilele acestea, sa fie deschise astfel de centre, atit în orasul Roman, cit si la Moinesti. Aici se mai adauga si celelalte centre social-filantropice existente în parohi din cuprinsul Episcopia Romanului, a caror activitate se desfasoara sub binecuvântarea Preasfintitului Episcop Eftimie si sub îndrumarea Preasfintitului Ioachim Bacauanul. Totodata, Preasfintitul Ioachim a pus piatra de temelie pentru prima biserica din Moldova destinata persoanelor cu deficiente, în municipiul Bacau.
În Roman, sub coordonarea Preasfintiei Sale se renoveaza, dupa o lunga perioada de timp, vilele de protocol al Episcopiei, cladiri deosebite, ridicate de vrednicul de pomenire episcop Lucian Triteanul, fiind în derulare si un proiect de reabilitate si restaurare a cladirilor monument istoric din cadrul Fundatiei Episcop Melchisedec. În ceea ce priveste absenteismul credinciosilor nostri, credem ca, prin desele vizite pastorale în parohii, prin povetele pe care le dam preotilor din subordine, nu facem altceva decit sa luptam cu acest flagel, dar aici putem fi mai mult ajutati de cei ca dumneavoastra, consilieri parohiali, care ar trebui sa aplice prevederile din Statutul BOR referitoare la sarcinile lor.
În legatura cu activitatea Centrului Eparhial va aducem la cunostinta ca ea a fost atent analizata atit de membrii Adunarii Eparhiale, la sedinta anuala de bilant, cit si de membrii Sfintului Sinod, care au apreciat pozitiv manifestarile care s-au desfasurat în Episcopia Romanului. În ceea ce ne priveste, am încercat ca sa îmbinam, la Centrul Eparhial, experienta unora care au mai fost sau erau în functii administrative, cu dinamismul si entuziasmul celor mai tineri, si nu întamplator consideram ca aceste atacuri din mass-media ultimelor luni vin si pe fondul încercarii noastre de-a reintroduce ordinea în viata eparhiei.
Totodata, sintem constienti ca nimeni nu se poate opune scurgerii timpului si speram ca Bunul Dumnezeu sa ne dea tuturor ani îndelungati. Pretuim fiecare preot care a ajuns la frumoasa virsta a pensionarii, si tocmai pentru a le rasplati stradaniile de o viata în slujba enoriasilor lor am rînduit ca ei sa ramâna în continuare îmbisericiti în parohiile în care au slujit. Dar credem ca numeroasele problemele cu care se confrunta Biserica azi, parte dintre ele mentionate si de dumneavoastra, ne impun ca administrarea acestor parohii sa fie data celor care, prin virsta si competenta dovedita, pot duce mai departe ceea ce venerabilii nostri parinti au transmis catre noi de la generatiile dinaintea lor.
Tuesday, May 12, 2009
Epopeea numelor străzilor
Consiliul Local Roman a hotărât, prin Hotărârea nr. 11/29.01.2009, să atribuie numele de bulevardul Roman Muşat actualelor străzi Nicolae Titulescu, Rahovei şi 1 Decembrie 1918.
În anii 80 Ana Blandiana publica în tableta sa din Romania literară câteva rânduri despre nestatornicia numelor de străzi de la noi pe care o compara cu păstrarea numelor istorice ale locurilor în Occident. Era, desigur, şi o aluzie la istoria furată de către comunişti.
Regretăm că dupa 1989 strada Florilor primise un nume revoluţionar, la modă. Dar şi amintirea evenimentelor a pălit. În locul construirii străzilor noi este, desigur, mai uşor să le schimbi doar numele.
Eveniment editorial. Monografia bisericii Sfântul Gheorghe din Roman
Semnalăm apariţia la sfârşitul anului 2008, la Editura ROVIMED PUBLISHERS, a monografiei "Biserica Sfântul Gheorghe din Roman 1768-2008", lucrare aparţinând autorilor Doru Mihăescu şi Cornelia Gherman, cu un cuvânt înainte aparţinând PS Eftimie Luca, episcopul Romanului şi cu o prefaţă a cercetătorului Doru Mihaescu, cartea dedicându-se bisericii Sfântul Gheorghe la 240 de ani de atestare documentară şi marelui preot paroh Nicolae Toderici la patruzeci de ani de păstorie.
În urma cercetărilor autorului Doru Mihăescu în biblioteca Episcopiei Romanului, acesta fiind şi merituosul autor al lucrării "Cartea româneasca veche şi alte mărturii din trecutul Episcopiei Romanului (Editura Academiei Române, 2007), vechimea atestată documentar a bisericii Sfântul Gheorghe a crescut cu 40 de ani, ajungând la 240. Mai mult, la Casa-muzeu Veniamin Costache din incinta Episcopiei Romanului se păstrează o lespede funerară din piatră datând din anul 1651, descoperită la biserica Sfântul Gheorghe, ceea ce ne îndreptăţeşte să mărim şi mai mult vechimea acestei biserici din cartierul "Popăuţi".
Cartea prezintă istoria bisericii, dificultăţile prin care s-a construit actuala biserică în perioada 1842-1847. Biserica l-a avut ca arhitect şi constructor pe germanul J. Krauss şi ca principal ctitor pe vornicul Grigore Done. Volumul prezintă arhitectura, pictura, sculptura în piatră şi lemn, broderiile şi ţesăturile, orfevrăria bisericii, precum şi pe preoţii cunoscuţi care au slujit la acest sfânt lăcaş, ajungând până la preotul Nicolae Toderici.
Am remarcat cu plăcere frumoasa limbă în care s-a scris această carte şi consideraţia autorilor pentru istoria acestei biserici care face parte din istoria oraşului Roman şi de care, ca şi noi, sunt legaţi afectiv. De aceea putem spune că o temă aparent rezervată cercetătorilor devine, şi acesta este meritul autorilor, o lucrare de mare interes.
Friday, May 8, 2009
Scrisoare deschisa adresata vicarului episcopal de catre familia Petru Alexandru
Prea Sfintite Parinte, in numele unui numar apreciabil de crediciosi ai Municipiului Roman, intelectuali, oameni simpli, pensionari etc., dezgustati de prestatia mediocra a Sfintei noastre Episcopii care tocmai a implinit 600 de ani de existenta, ne adresam cu respectul si cuviinta fireasca a unor oameni care cauta si alearga dupa mintuirea sufletului, pentru a prezenta si solicita urmatoarele.
- Pentru noi, crestinii, Biserica Ortodoxa este institutia cea mai importanta din viata comunitatii si am fi dorit sa vedem Episcopia Romanului angajata puternic in viata cetatii (cultural, social, misionar), macar aici, la nivelul acestui oras. Comparind dinamica de implicare a celorlalte confesiuni crestine, noi, reprezentantii Bisericii Ortodoxe, rosim in fata pasivismului de care dati dovada, netinind cont de criza accentuata pe toate planurile. Ortodoxia acestor meleaguri sufera de absenteism, de izolare fata de propria comunitate pastorita.
- In urma unor analize critice de fond, am descoperit cu durere un spirit indolent in administratia Centrului Eparhial, care, in locul organizarii unei strategii coerente in favoarea Sfintei noastre Biserici, are interesul captat de ocuparea unor parohii de oras pe criterii straine bunului simt, afaceri sfinte cu numiri si transferari de preoti, obsesii pentru masini luxoase etc., calcindu-se in picioare demnitatea noastra, a crestinilor si a unor clerici mai in virsta care au fost adevarati stagiari ai idealului crestin in perioada trista comunista. Ne-am aplecat mintea si sufletul asupra cauzelor care arunca propria noastra Episcopie intr-o nefericita mediocritate si am ramas socati de descoperirea facuta si pe care dumneavoastra o stiti foarte bine, pentru ca ati determinat-o in mod deliberat: majoritatea celor pe care i-ati numit in functii de conducere (consilieri, inspectori) sint mediocritati fara orizont si fara o activitate marcanta, care sa-i legitimeze pentru demnitatile primite. In conformitate cu Art. 105 din "Statutul pentru organizarea si functionarea Bisericii Ortodoxe Romane", orice consilier, secretar, vicar administrativ sau inspector nu poate fi numit daca nu intruneste citeva conditii minimale: media 8.50 la Licenta, o vechime de cel putin cinci ani in preotie, obtinerea unor grade pe baza unor examene si a unor activitati de exceptie in viata parohiei, fara impedimente canonice (divort, imoralitate) etc. Acest articol tocmai acest lucru dorea - sa preintimpine aruncarea oricarei eparhii in mediocritate. Cu durere in suflet va cerem sa recunoasteti faptul ca sinteti vinovatul principal al acestei situatii din Episcopie.
- Cu dorinta sfinta de sluji Biserica lui Dumnezeu, va cerem in mod public sa va subordonati Statutului Bisericii fara sa relativizati articolele care nu va convin. Va cerem public sa destituiti pe acei consilieri, vicar, inspector etc., care nu intrunesc conditiile legale prevazute de lege si sa numiti oameni noi, cu activitati frumoase, apreciati de intreaga comunitate. Este singura solutie de a scoate Episcopia Romanului din acest cerc jalnic al mediocritatii.
- De asemenea, va rugam sa nu calcati in picioare clericii aflati la o virsta respectabila si sa nu-i indepartati de comunitate. Creati numai traume. Tocmai la virsta senectutii, ei dobindesc o adevarata aura a sfinteniei si sint asaltati de sufletele incarcate de pacate ale credinciosilor. Veti fi si dumneavoastra, intr-o zi, batrin. Sintem convinsi ca v-ar durea mult sa fiti lovit si strivit de nepotolita sete a generatiei mai tinere de a ocupa fotolii confortabile. Roata se invirte, spunem noi. Si acest lucru s-a dovedit mereu a fi adevarat.
- Nu am intentionat sa denigram Sfinta Biserica si nici persoane care se simt vizate in rindurile de mai sus. Intentia noastra a fost sa redati Bisericii demnitatea furata de ipocrizie, incompetenta si mediocritate!
- In cazul in care Prea Sfintia Voastra refuzati sa aplicati corect articolul mentionat din Statut, ne rezervam dreptul de a continua demersul nostru la forurile superioare competente si de a demasca, prezentind dovezi, persoanele care ocupa ilegal demnitati in cadrul Episcopiei Romanului.
Cu speranta ca vocea noastra va fi auzita si corect interpretata,
Familia Petru Alexandru
Roman
Subscribe to:
Posts (Atom)