Regionalizarea României are o importanţă majoră şi pentru Roman.
Vă prezentăm în cele ce urmează proiectul de regionalizare Metrosec România.
sursa foto: Metrosesc România
În expunere se apreciază că "una din inovaţiile majore ale acestui proiect (în comparaţie cu celelalte formule reformiste lansate în ultimii ani în dezbatere publică) o constituie transferul major de competenţe şi resurse către nivelul de bază al aşezământului administrativ – SECTOARELE, un nivel care trebuie însă să fie consolidat în prealabil (şi în complementaritate cu regionalizarea propriu-zisă), pentru a-şi putea exercita eficient funcţiile. O a doua inovaţie majoră a proiectului o constituie tratarea marilor centre urbane ca poli de dezvoltare eliberaţi de sarcini administrativ-teritoriale, deci organizaţi distinct faţă de regiuni, sub forma METROPOLELOR."
Conform proiectului Metrosec, România renunţă la judeţele comuniste, iar noile judeţe au o tradiţie istorică şi se grupează în şapte regiuni având reşedinte administrative şi oraşe metropolă fără atribuţii administrative.
În România sufocată de cancerul mortal al corupţiei, ideile proiectului Metrosesc ar putea să determine destructurarea reţelei infracţionale a politicienilor care au monopolizat puterea şi ar putea să redea cetăţenilor dreptul de control asupra deciziilor.
Ideile proiectului ar trebui în mod obligatoriu luate în considerare. Ştim însă că guvernele României preferă să plătească fonduri impresionante din bani publici pentru studii care fetişizează judeţele comuniste ale lui Nicolae Ceauşescu şi regionalele de cale ferata, adică schimbarea este periculoasă pentru puterea coruptă. Marii specialişti ai guvernului, din care au lipsit cu totul întâmplător istoricii, au produs anul trecut doar o hartă alb-negru care ne arăta nişte săgeţi.
Puteti consulta studiul Metrosec România
aici
Monday, December 15, 2014
Tuesday, December 2, 2014
"Deşteaptă-te, române!" în gara din Amsterdam
Valentin Astănculesei, născut la Roman, cântă "Deşteaptă-te, române!" în gara din Amsterdam. Locul obişnuit, dar primitor, precum şi căldura spectatorilor olandezi au umanizat imnul şi i-au dat semnificaţii noi.
Monday, July 7, 2014
Curăţenie şi la Primăria veche
Am primit următorul mesaj din partea doamnei Nicoleta Rusu, căreia îi mulţumesc:
"Bună ziua, nu ştiu dacă e corect să-mi scriu aici o nemulţumire, dar o fac. Locuiesc pe strada Vasile Alecsandri, în spatele Hotelului Roman Spa. Cu toate că suntem în centru, pot spune, boscheţii de pe lângă blocurile de aici sunt mari, iarba netăiată... Suntem şi noi cetăţeni ai Romanului, plătim şi noi taxe ca toti ceilalţi şi nu înteleg de ce nu beneficiem şi noi de aceste lucruri, să avem iarba tăiată... La locul de joacă de aici, chiar în spate la Central cum se spune, a fost tăiată iarba, dar de luat poate mai durează mult, chiar astăzi am văzut doi domni că schimbau nişte scânduri la topogane, dar bineînteles a mai rămas un mic spaţiu unde un copilaş mic se poate accidenta, scândurile vechi şi rupte au fost lăsate sub topogan... Nu e destul că e mizerie, mai ales că gunoiul e aproape şi mai şi miroase. Vă mulţumesc."
Cred că este foarte firesc să cereţi ca şi zona în care locuiţi să fie întreţinută de către Primăria Roman. Deşi zona este ascunsă privirii, locul are o semnificaţie aparte pentru sufletul oraşului Roman. Puţini mai ştiu astăzi că pe locul anostei clădiri a cinematografului Unirea s-a aflat Primăria oraşului Roman.
Chiar dacă este greu de găsit un investitor pentru clădirea cinematografului, zona înconjurătoare este obligatoriu să fie reabilitată, aşa cum au fost reabilitate multe zone ale oraşului.
Sper că Primăria Roman va răspunde prin fapte.
Roman-Romania.ro

Subscribe to:
Posts (Atom)