Thursday, May 20, 2010
Sinagoga va fi restaurată
Anul acesta a fost aprobat un program guvernamental de restaurare a unor monumente bisericeşti de pe întreg teritoriul României. Singurul monument din oraşul Roman care va fi sprijinit va fi sinagoga pentru care s-a prevăzut suma de 150.000 de lei.
Comunitatea evreiască din oraş a reprezentat în trecut o comunitate foarte importantă numeric, în anii 40 ai secolului trecut depasind 6.000 de persoane, în oras existând în acel moment 18 sinagogi. În prezent însă în oraş mai locuiesc doar aproximativ 60 de persoane de naţionalitate evreiască.
Sinagoga Centrală a fost construită în anul 1837 pe locul unei sinagogi de lemn care funcţiona deja in secolul al XIV-lea, a fost refăcută în anul 1703 şi a ars în anul 1830.
Sunday, May 9, 2010
Reabilitarea Pieţei Precista Mare
Pe site-ul Primăriei Roman au fost publicate pentru dezbatere publică imaginile propuse pentru remodelarea Pieţei Precista Mare.
Actuala configuraţie a pieţei provine din timpul mandatului precedentului primar şi a fost îndelung contestată atât din cauza schimbărilor într-o zonă cu o mare încărcătură istorică, cât şi din cauze strict estetice, printre care înlocuirea bustului cronicarului Miron Costin cu o realizare modernistă a unui sculptor romaşcan, dar şi datorită fântânii albastre.
Proiectul face parte din "planul integrat de dezvoltare urbana", proiect care a primit aprobarea pentru finanţare cu puţin timp în urmă.
Din imaginile pe care vi le prezentăm şi dumneavoastra nu rezultă schimbări spectaculoase, cu excepţia înlăturării ornamentelor de sticla albastra din cuprinsul fântânii, proiectele păstrând structura actuala, care încurcă accesul şi traversarea zonei.
Saturday, May 1, 2010
La Ambulanţă fotografiatul este interzis pe domeniul public
Clădirea Spitalului Precista Mare, inaugurată în anul 1872, este un adevărat palat.
Cutremurul de la 4 martie 1977 a produs din păcate prăbuşirea unuia din turnurile situate pe acoperisul clădirii, care a căzut peste gardul de pe strada Alexandru cel Bun. În perioada următoare au inceput lucrări de reparaţii care au afectat imaginea exterioară a clădirii datorită înlăturării turnurilor de pe acoperiş, dar lucrările nu au fost nici macar finalizate.
În ultimii ani nu s-au efectuat lucrări de restaurare iar clădirea a fost retrocedată proprietarului de drept, biserica Precista Mare. Clădirea este în momentul de faţă nefolosită, ceea ce accelereaza procesul de degradare. S-a vorbit mult de un proiect de asociere între biserică şi o femeie de afaceri din Roman pentru restaurarea conform planurilor originale si deschiderea unui hotel de lux in spaţiul generos al clădirii.
Am vrut să vedem cum arată clădirea în momentul de faţă şi mai ales latura sudică unde nu au avut loc interventii majore în perioada de după 1977. Am avut însă surpriza neplacută să mi se ceară de către lucrătorii de la Ambulanţă o aprobare pentru aceasta. Desigur că eram pe domeniul public şi, în lipsa altor preocupări, lucrătorii de acolo trebuiau să ducă mai departe vigilenţa comunistă.
Subscribe to:
Posts (Atom)